Сăutare:programe de studii
Legislația în domeniul muncii, aliniată la standardele europene: cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de indemnizații de șomaj în țările UE
Cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia, după aderarea la Uniunea Europeană, de indemnizații de șomaj în țările UE, iar cetățenii uniunii se vor putea bucura de același drept în țara…
-
04 Iunie 20:02
Săptămâna Educației a culminat cu un târg universitar național: Alexandru Munteanu, către absolvenții de liceu: „Fiți mândri de țara noastră”
Săptămâna Educației, organizată în Republica Moldova în perioada 20-24 mai, a culminat cu organizarea unui târg universitar național, la Arena Chișinău, care a reunit peste 4.000 de absolvenți…
-
24 Mai 17:17
Noi reguli de admitere la universități: Candidații la Pedagogie și master vor avea nevoie de media minimă 7
Începând cu sesiunea de admitere 2026, candidații la studii de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă media minimă 7, prevedere care se va aplica și pentru admiterea la…
-
12 Mai 13:22
Reguli stricte pentru cetățenii străini. Trebuie să indice mijloacele financiare pentru întreținere și scopul șederii în Republica Moldova
Drepturile și obligațiile străinilor vor fi reglementate de o nouă lege. Guvernul a aprobat un proiect privind admisia, șederea și supravegherea acestora în Republica Moldova.
-
18 Februarie 12:10
Chișinăul cere din nou autorităților separatiste de la Tiraspol să respecte drepturile elevilor și școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului
La data de 09 decembrie 2025 a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru educație, cu participarea experților de pe ambele maluri ale Nistrului. Discuțiile s-au axat pe funcționarea instituțiilor…
-
10 Decembrie 2025 09:47
Cinci universități din Republica Moldova participă la un târg educațional din India
Cinci universități din Republica Moldova participă la un târg educațional organizat în Bengaluru, India, pentru a promova programele de studii și a crea noi parteneriate internaționale.
-
13 Noiembrie 2025 16:00
Școlile profesionale din Republica Moldova pregătesc tineri pentru cariere sustenabile în domeniul energiilor regenerabile (FOTO)
Rezultatele proiectului „Competențe pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă a Moldovei” au fost prezentate la Chișinău în cadrul vizitei oficiale a Beatei Meinl-Reisinger, Ministra Federală…
-
21 August 2025 17:07
Programe noi de studii la Universitatea Pedagogică, cu prioritate pe tineri profesori din sate
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) anunță pentru anul de studii 2025–2026 programe noi la ciclurile de licență și master, inclusiv cu predare în limba engleză. Totodată,…
-
28 Iulie 2025 15:35
Peste 8700 de locuri la bugetul de stat, disponibile pentru admiterea la universitate în noul an de studii. Până când pot fi depuse dosarele
Peste 8700 de locuri bugetare vor fi oferite pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova în următorul an de studii. Prima etapă de admitere începe luni, 21 iulie,…
-
18 Iulie 2025 16:02
Campania națională de promovare a studiilor universitare: Circa 7 mii de elevi vor vizita instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova
Circa 7000 de absolvenți de licee și colegii vor vizita în următoarea perioadă instituțiile de învățământ superior pentru a se informa direct despre oferta educațională a universităților,…
-
04 Martie 2025 17:27
Ministerul Educației a lansat campania de promovare a studiilor universitare „Învață în Moldova”
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior din țară, organele locale de specialitate în domeniul învățământului și cu liceele, a lansat…
-
27 Februarie 2025 21:10
La USMF „Nicolae Testemițanu” va fi inaugurat Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” va fi inaugurat Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată – subdiviziuni științifice…
-
08 Decembrie 2024 17:09
FOTO | Mai multe săli educaționale din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au fost renovate cu sprijinul Băncii Mondiale
Mai multe săli educaționale din cadrul Univeristății Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău au fost renovate și dotate cu echipamente digitale. Modernizarea s-a făcut în Proiectul „Învățământul…
-
01 Noiembrie 2024 11:36
FOTO | Investiții de peste 5,6 milioane de euro la UTM. Studenții vor beneficia de șapte laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație
La Universitatea Tehnică a Moldovei au fost inaugurate astăzi șapte laboratoare științifico-didactice, dotate cu echipamente de ultimă generație. Acestea au fost achiziționate grație a două granturi…
-
25 Septembrie 2024 08:17
FOTO | Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina au semnat un acord de colaborare
Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina vor organiza programe comune de studii. Un acord de colaborare între cele două instituții de învățământ…
-
11 Septembrie 2024 19:49
Au fost publicate rezultatele intermediare ale concursului de admitere la universitățile din Republica Moldova
Instituțiile de învățământ superior din țară au anunțat astăzi, 5 august, rezultatele intermediare ale concursului de admitere. Candidații care au depus cereri au primit un mesaj pe telefon sau…
-
05 August 2024 20:14
Peste 11 mii de dosare pentru admiterea în universități au fost depuse în primele zile de la lansarea concursului
Peste 11 mii de dosare pentru admiterea la studii superioare de licență au fost depuse prin platforma www.eadmitere.gov.md în primele zile de la lansarea concursului. Cifrele au fost prezentate astăzi…
-
26 Iulie 2024 20:21
Admiterea la universități, în premieră online
Admiterea la universități, ciclul licență, se va face în anul curent, în premieră, online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md și va începe pe 22 iulie, a anunțat în cadrul unei conferințe…
-
15 Iulie 2024 18:40
Universitatea Slavonă își suspendă activitatea. Studenții vor fi transferați la alte instituții
Universitatea Slavonă își suspendă activitatea din data de 22 iulie 2024. Decizia a fost luată după ce instituția nu a reușit să obțină acreditarea programelor de studii. Studenții Universității…
-
09 Iulie 2024 10:51
MEC: Activitatea Universității Slavone din Rep. Moldova va fi suspendată. Studenții vor fi transferați la alte instituții
Ministerul Educației și Cercetării informează că activitatea Universității Slavone va fi suspendată, începând cu data de 22 iulie curent.
-
08 Iulie 2024 17:45

